Informații despre obiectivul turistic
Teatrul „Victor Ion Popa”
Acces / Localizare: Bârlad, Str. Republicii nr.268
Harta:
Istoric / Particularități:
Primele mărturii despre existența unui nucleu al artei teatrale la Bârlad datează din 1860, când prof. Ion Popescu, directorul de atunci al Şcolii primare nr. 1, cerea printr-un raport ca „Ion Şmeu, adjunctul clasei a II-a, să fie scos din învăţământ întrucât joacă pe scena teatrului local unde era angajat cu contract şi salar.” Din alte documente ale vremii, păstrate la Muzeul „Vasile Pârvan”, se constată că, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, există o sala de teatru la Bârlad, unde jucau elevii diferitelor şcoli şi unde dădeau spectacole publice trupele sosite în turneu în mica urbe moldavă. Publicul bârlădean s-a putut bucura de prezenţa în mijlocul său a câtorva nume legendare ale teatrului românesc, precum Matei Millo, Aristitzza Romanescu sau Constantin Nottara. La începutul secolului al XX-lea, arta teatrală locală, deşi prezentă în viața comunităţii, stătea încă sub auspiciul nefavorabil al instabilităţii şi amatorismului. Treptat, se netezeşte calea către aspiraţii mai înalte, ca aceea a înfiinţării unui teatru profesionist. Acest deziderat devine realitate palpabilă în seara zilei de 28 decembrie 1955, când are loc spectacolul inaugural al Teatrului de Stat Bârlad, cu piesa (jucată în premieră pe ţară) „Mielul turbat”, de Aurel Baranga, în regia lui Sică Alexandrescu.
Cu prilejul unui an de activitate, în 1956, teatrului i se conferă, la cerere, numele eminentului om de cultură, fiu al Bârladului, Victor Ion Popa. Acest eveniment a fost marcat de spectacolul cu piesa „Take, Ianke şi Cadâr”. Textul a constituit, de-a lungul anilor, garantul succesului, înregistrând peste 600 de reprezentaţii, fiind reluat în cinci variante de montări scenice, în repertoriul permanent. De la spectacolul inaugural din 1955 şi până astăzi, teatrul a respectat o politică repertorială având ca repere valoarea artistică şi diversitatea. Texte din literatura dramatică română şi universală au devenit spectacole de succes şi veritabile evenimente culturale. Dintre acestea, spicuim: „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale, „Dezertorul”, de M. Sorbul, „Gaiţele”, de Al. Kiriţescu, „Mitică Popescu”, de Camil Petrescu, „Bărbierul din Sevilla”, de Beaumarchais, „Platon” şi „Noţiunea de fericire”, de Dumitru Solomon, „Puterea întunericului”, de L. Tolstoi, „Doi tineri din Verona”, de W. Shakespeare, „Mama”, de D.R.Popescu, „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, „Luna dezmoşteniţilor” şi „Anna Christie”, de E. O’Neill, „Citadela sfărâmată”, de Horia Lovinescu, „Rinocerii” şi „Scaunele”, de Eugene Ionesco. Meritorie şi generoasă s-a dovedit a fi şi contribuţia unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti, precum Sică Alexandrescu, Radu Beligan, Dina Cocea, Marcela Rusu, Mihai Tofan, Adriana Leonescu, Mihai Mădescu, Valentin Silvestru, Radu Popescu, Constantin Paiu, Ștefan Oprea, care au sprijinit dezvoltarea şi promovarea activităţii Teatrului „V.I.Popa”. Din dorinţa realizarii unor spectacole de înalt nivel artistic şi a confruntării publicului cu cele mai noi provocări şi probleme ale creaţiei teatrale, a fost iniţiat în 1976 „Colocviul tinerilor regizori din teatrele dramatice”, manifestare de larg interes în rândul oamenilor de teatru şi nu numai, sistat după 5 ediţii de către oficialităţile comuniste din „prudenţă ideologică”. În cadrul colocviului organizat în 1995, a fost pentru prima dată decernat Marele Trofeu de Regie spectacolului „Scaunele”, de E. Ionescu, în regia lui Dorin Mihăilescu.
În ultimii ani, Teatrul „Victor Ion Popa” şi-a intensificat activitatea de promovare a spectacolelor sale prin intermediul turneelor efectuate în ţară şi străinătate. În 1996, s-au pus bazele unei colaborări fructuoase şi de lungă durată cu Asociaţia Culturală şi Amicală Română, condusa de d-l Gabriel Penciu, având ca prim scop mai bună cunoaştere a artei teatrale româneşti în spaţiul cultural francez. Datorită succesului repurtat, actorii bârladeni au onorat în repetate rânduri invitaţia de a juca la Strasbourg, atât pentru publicul local, cât şi pentru diasporă, în spaţii convenţionale şi neconvenţionale, veritabila provocare şi posibilitate de lărgire a orizonturilor.