Informații despre obiectivul turistic
Mănăstirea Grăjdeni
Acces / Localizare: Mănăstirea este situată în partea de sud a județului Vaslui, la aproximativ 15 km de municipiul Bârlad. Este situată pe şoseaua Bârlad-Târgu Bujor-Galaţi, din Trestiana, ramificaţie stânga Fruntişeni. De la intersecţia Trestiana, privind în faţă, se văd casele satului Fruntişeni. Din acest punct drumul se bifurcă: înainte Fruntişeni, la dreapta Grăjdeni. Trecând de centrul satului, se merge spre mănăstire, situată într-o poiană a platoului unui deal, la 1 km de sat.
Nr. telefon: 0745942161; 0740234305
Harta:
Istoric / Particularități:
Mănăstirea Grăjdeni (obște de maici) are Hramul „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Obârșia Mănăstirii Grăjdeni se pierde în negura istoriei, și are la bază o frumoasă legendă care amintește de prezența domnului Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) pe aceste locuri. Tradiția locală, transmisă din generație în generație, menționează faptul că înainte de preluarea domniei, Petru Rareș, deși fecior de os domnesc, se ocupa cu negoțul de pește, aprovizionând cetatea de scaun a Sucevei și Transilvania cu pește provenit din lacul Brateș și de la Galați, port dunărean, un important centru comercial al vremii. Într-una din zile, obosit de drumul greu, poposește într-o poiană din pădurea aflată în ținutul Bârladului, la locul numit Vadul Docolinei. Peste noapte, are un vis ciudat, în care se făcea că două dealuri, amândouă din aur, i se închinau lui, iar din gură i-a ieșit un roi de albine. A doua zi dimineață, povestind visul celor care-l însoțeau, toți s-au gândit că vor avea belșug de pe urma comercializării peștelui. Pornind la drum, înainte de a intra în Vaslui, în dreptul localității Crasna, este întâmpinat de o delegație de la curtea domnească care-l anunța că a fost ales domn al Moldovei. Atunci a înțeles tâlcul visului pe care l-a avut în pădurea de lângă Bârlad, și, drept mulțumire lui Dumnezeu, va ridica în acel loc o bisericuță din lemn pentru sihaștri din împrejurimi.
Existența unei vetre de sihăstrie în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Grăjdeni datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea, înainte de anul 1591, din timpul celei de-a treia domnii a lui Petru Șchiopul, când marele vornic Cârstea Ghenovici și membrii familiei boierului Roșca construiesc o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, în jurul căreia va lua ființă un schit în care se vor nevoi sihaștri din pădurile învecinate.
Denumirea sfântului lăcaș amintește de prezența în zonă a grajdurilor domnești care existau odinioară la răscruce de drumuri și în care caii poștalioanelor erau adăpostiți pentru hrană și odihnă.
Prima atestare documentară a așezământului de la Grăjdeni este menționată în 1599, din timpul lui Ieremia Movilă (1595-1600; 1600-1606), când dintr-un hrisov domnesc aflăm că Nestor Ureche achiziționează satul Giulești și seliștea Bădeni din zona Bârladului, cea din urmă aflată până nu demult în proprietatea călugărilor de la Mănăstirea „Grăjdana”.
Un alt document, datat la 1 septembrie 1689, arătă că Schitul Grăjdeni ajunsese într-o stare precară, fiind aproape de ruinare, fapt ce-i determină pe urmașii primilor ctitori, între care amintim pe Vasile și Lupu Costachi, Ștefan Cerchez, Ștefan și Dabija Scărlet, să închine sfântul lăcaș Mănăstirii Mera din ținutul Vrancei. Actele de închinare se vor parafa în prezența Patriarhului ecumenic Iacov.
Schitul de la Grăjdeni va trece printr-un moment de mare cumpănă la 1711, după înfrângerea de la Stănilești a lui Dimitrie Cantemir de către armata otomană. După mărturiile vremii, tătarii, cu încuviințarea sultanului, vor invada Moldova, iar întregul ținut al Bârladului va fi trecut prin foc și sabie. Schitul va fi pustiit, iar biserica arsă. Cu greu viața monahală se va reface în acest loc, iar biserica, chiliile și celelalte anexe se vor reconstrui cu ajutorul daniilor binefăcătorilor vremii, între care la loc de cinste este menționată Acsița, văduva comisului Ștefan Cerchez.
Așa se explică lipsa documentelor din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, care să amintească numele vreunui egumen sau viețuitor al mănăstirii. Abia la 1 august 1752, apar primele informații despre refacerea vieții monahale în acest așezământ, dată la care apare menționat părintele Atanasie, egumenul Schitului Grăjdeni, într-un act de danie al domnului Mihail Racoviță către armașul Dediu Codrianu.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Schitul Grăjdeni devine metoc al Mănăstirii Golia din Iași, ca urmare a unui schimb realizat între egumenii Arsenie de la Mera (1786-1801) și Mitrofan de Golia (1781-1795), prin care cei doi încearcă să-și apropie cele două proprietăți mai aproape de locul în care activau ei. Astfel, Golia cedează Schitul Crăsnița din proximitatea Tecuciului, mult mai aproape de Mera, și primește în schimb Grăjdeniul din zona Bârladului. Trebuie amintit faptul că cele două mănăstiri, Mera și Golia, erau închinate marii lavre Vatopedu din Muntele Athos.
În anul 1809, la Schitul Grăjdeni erau patru viețuitori în frunte cu nacealnicul Partenie, de naționalitate sârbă. Acest număr mic de viețuitori se justifică prin faptul că în schit condițiile erau improprii, ca urmare a devastatorului cutremur din 1802, în urma căruia întregul ansamblu monahal a fost afectat. Schitul va fi reparat între anii 1820-1825 de familia Codreanu, proprietara multor moșii în ținutul Bârladului. De asemenea, biserica de lemn, datorită vechimii și a deselor reparații, va ajunge în stare de ruină pe la 1840, ceea ce-i determină pe călugării greci să inițieze un edificiu nou, începând cu anul 1854. Lucrările însă vor fi întrerupte de situația politică din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Ca urmare a secularizării, așezământul monahal de la Grăjdeni va fi desființat în 1864. Ultimul superior a fost ieromonahul Inochentie Soroceanu, decedat în februarie 1864. Din acel moment, biserica schitului va fi deservită de preoți de mir, la 24 martie 1864 fiind numit îngrijitor al sfântului lăcaș preotul Gheorghe Chitic. Totuși, în ciuda situației politice instabile, între anii 1862-1872, se construiește biserica de zid, rod al strădaniei egumenului Anania de la Golia și al credincioșilor din satele aflate în apropierea schitului.
După Primul Război Mondial, începând cu anul 1924, la cârma Episcopiei Hușilor va fi numit Preasfințitul Părinte Iacov Antonovici, marele istoric, membru al Academiei Române. Acesta va redeschide o parte din mănăstirile închise, între care, începând cu anul 1930, se va număra și Mănăstirea Grăjdeni. Primul stareț a fost ieromonahul Agatanghel Georgescu (1930-1935), cel care va organiza în jurul său o obște de monahi și va reuși sa construiască chilii noi, să înființeze o plantație de vie și să procure veșminte liturgice și cărți de cult pentru nevoile bisericii. Vor urma la conducerea schitului Eusebie Chirilă ( 1936-1937) și Modest Vintilescu (1937-1939/1940), care va trece apoi la Mănăstirea Rafaila, până în 1949.
În urma cutremurului din 9/10 noiembrie 1940, biserica mănăstirii va fi grav avariată, fiind în mare parte distrusă, la fel chiliile, clopotnița și celelalte dependințe. Din cauza condițiilor improprii de trai și a lipsei de personal capabil să restaureze sfântul lăcaș, Episcopul Grigorie Leu va hotărî strămutarea obștii la alte așezăminte de călugări din eparhie, iar mănăstirea va fi dezafectată. Desigur, trebuie ținut cont și de contextul extrem de nefavorabil, pricinuit de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.
Un grup de inițiativă, în frunte cu învățătorul Theodor Rotaru din Iași, va hotărî implicarea în repararea și reactivarea sfântului lăcaș, la 16 mai 1949. Monahul Iacov Bughiurlan a fost numit stareț, de către Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, Episcopul Romanului și Hușilor, cu scopul de a reînvia viața monahală în acest loc și de a supraveghea lucrările de refacere a bisericii.
Începând cu anul 1952, Mănăstirea Grăjdeni va fi transformată în așezământ de călugărițe, prin mutarea unor maici de la Adam, între care și Timotea Boeru, care va fi numită stareță, iar ca duhovnic va fi adus Ieromonahul Agatanghel Georgescu de la Schitul Sihastru. Aceștia vor reuși în doar câțiva ani să înflorească viața duhovnicească a mănăstirii, ceea ce a atras mânia oficialilor comuniști din zonă, care etichetau lăcașul monahal drept centrul cel mai important de „misticism”. La 8 decembrie 1960, mănăstirea va fi desființată prin retragerea autorizației de funcționare, iar cele aproape 100 de maici, în frunte cu stareța lor Olimpiada Jalbă, vor fi nevoite să se întoarcă în lume, urcând, împreună cu alte câteva mii de monahi și monahii, Golgota răstignirii monahismului românesc.
Biserica principală a mănăstirii, cu hramul istoric „Sfântul Nicolae”, la care s-a adăugat o dată cu slujba de sfințire din 25 martie 1872, un al doilea hram, respectiv „Sfânta Treime”, a fost ridicată între 1862-1872, prin contribuția financiară a arhimandritului Anania, egumenul Mănăstirii Golia. Este o construcție solidă din cărămidă, pe soclu de piatră și beton, în formă de cruce. Arhitectura păstrează stilul moldovenesc clasic, chiar dacă de-a lungul timpului biserica a suferit numeroase modificări. Acoperișul nou, realizat după model bucovinean, este în patru ape, rupere de pantă și streașină evazată, cu învelitoare din tablă de cupru. Turla zveltă, situată deasupra naosului, este octogonală, cu baza pătrată și acoperiș conic.
La interior, sfântul lăcaș prezintă configurația clasică, fiind împărțit în pronaos, naos și altar. Pictura, executată între anii 1992-1995 de Alexandru Mezdrea din București, împodobește spațiul ecleziastic, conferindu-i sacralitate și frumusețe. Este o pictură de factură neoclasică, în care predomină culorile roșu și albastru, simboluri ale jertfei și veșniciei. Catapeteasma și stranele, finalizate în 1997 de sculptorii Virgil Armeanu și Constantin Arsenie din Grumăzești, județul Neamț, sunt realizate din lemn de stejar, cu ornamente florale și vegetale.
La intrarea în incinta ansamblului monahal, în partea de Vest, se află clopotnița mănăstirii, o clădire înaltă, zveltă, cu alură de minaretă, care adăpostește trei clopote din bronz masiv, acționate electronic, produse la celebra turnatorie Grassmayr din Austria.
Programul duhovnicesc al obștii monahale de la Mănăstirea Grăjdeni are în centrul său prezența zilnică la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine. Cele unsprezece monahii, alături de cei trei preoți slujitori, duc mai departe tradiția duhovnicească a înaintașilor, prin săvârșirea cu maximă evlavie a celor Șapte Laude și respectarea voturilor monahale.