Informații despre obiectivul turistic
Mănăstirea Florești
Acces / Localizare: Mănăstirea este situată la marginea de vest a satului Floreşti, la capătul unui drum care șerpuiește printre vestitele Coline ale Tutovei, la 38 km nord-vest de municipiul Bârlad şi la 32 km sud-vest de municipiul Vaslui. Dacă se foloseşte şoseaua Bârlad-Vaslui, ramificaţie stânga la Alexandru Vlahuţă, iar pe şoseaua Vaslui-Bacău, ramificaţie stânga după ce se trece de Dragomireşti.
Cu mijloacele de transport public se poate ajunge din Bârlad-Alexandru Vlahuţă-Floreşti sau din Vaslui până la Oprişiţa, după care 7 km pe jos până la Floreşti.
Există şi varianta Vaslui-Plopana-Bacău, cu ramificaţia Poieneşti, apoi stânga până la mănăstire.
Nr. telefon: 0744678355
Harta:
Istoric / Particularități:
Mănăstirea Floreşti (obște de maici) are hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ – biserica; „Adormirea Maicii Domnului“ – paraclisul
Conform legendei, viața monahală în acest ținut binecuvântat de Dumnezeu urcă în istorie până în timpul lui Ștefan cel Mare, mai exact în jurul anului 1480, când aici se nevoia o monahie cu numele Floarea sau Florentina, care a zidit un schituleț, la locul numit „Coada iazului de piatră”.
Prima informație scrisă care atestă existența unei mănăstiri în acest ținut, este documentul din 19 aprilie 1596, prin care marele vornic Cârstea Ghenovici oferea ca danie sfântului lăcaș satul Florești, cumpărat de la urmașii lui Lazăr pitarul. În același an, la 27 iunie, ctitorul împreună cu soția sa Anghelina, donează un Tetraevangheliar, manuscris, care se păstrează până astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a României, pe ferecătura căruia este menționat hramul mănăstirii, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul.
Prin hrisovul din 25 aprilie 1616, Ștefan Tomșa întărește Mănăstirii Smila, cu hramurile „Sfântul Ilie și Sfântul Nicolae”, satul Ferești, cu moară pe Racova, ce-l avea ca miluire de la Ieremia Movilă, fiind astfel menționat pentru prima dată al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nicolae”. Conform opiniei istoricilor, acesta ar fi și ocrotitorul bisericuței din lemn înălțată de călugărița Floarea cu peste o sută de ani în urmă și care a coexistat o perioadă cu cea de zid.
În secolele următoare, descendenții lui Cârstea Ghenovici se vor îngriji de existența sfântului lăcaș, în special familia Costăcheștilor, înzestrând cu nenumărate moșii și reparând, ori de câte ori a fost nevoie, edificiile ecleziastice din cadrul ansamblului monahal. Astfel, pe la anul 1686, boierul Gavril Costache va începe o nouă biserică din piatră, încredințând construcția acesteia unei echipe de meșteri condusă de Nicolae și Ștefan. Biserica va fi finalizată câțiva ani mai târziu, după moartea ctitorului, de către Pătrașcu Bujoreanu, rudă a acestuia, care ulterior va deveni călugăr aici, cu numele Silion.
În secolul al XVIII-lea, ansamblul monahal va fi supus unor noi restaurări, ca urmare a unor calamități. La 31 mai 1738 are loc un cutremur, ce afectează biserica și clopotnița, iar peste cinci decenii, în primăvara lui 1788, un groaznic cutremur distruge chiliile în întregime, iar biserica rămâne fără acoperiș.
Văzând starea deplorabilă în care a ajuns sfântul lăcaș și în încercarea de a reface viața monahală de aici, la începutul secolului al XIX-lea, urmașul vechilor ctitori (mitropolitul Veniamin Costachi) va închina sfântul lăcaș Mănăstirii Esfigmenu din Muntele Athos, așa cum era obiceiul vremii. Astfel, la 20 august 1806, în prezența a 12 membri din familia Costăcheștilor și a egumenului Teodorit de la Esfigmenu, vor fi semnate actele de închinare, fiecare parte având obligația de a se îngriji de bunul mers al mănăstirii. Susținerea mișcării eteriste de către egumenul Luca are ca urmare scoaterea Mănăstirii Florești de sub administrația Sfântului Munte. Potrivit profesorului Costin Clit, locul monahilor greci este luat de călugărițele aduse de la Mănăstirea Văratec în 1826, care vor viețui aici sub conducerea schimonahiei Xenia Cuza, până la 1834, când revin grecii. Monahiile vor fi mutate la Mănăstirea Adam.
Ca urmare a acestui demers, Mănăstirea Florești va cunoaște în secolul al XIX-lea o perioadă de dezvoltare, mai ales din punct de vedere edilitar. Vor fi numiți la conducere doar stareți greci, între care amintim pe egumenul Luca (în timpul căruia Mănăstirea Florești a fost declarată stavropighie a Patriarhiei Ecumenice), arhimandritul Gherman (1834-1839) și cel mai cunoscut dintre ei, arhimandritul Nil (1843-1862), cel care va da o nouă înfățișare complexului monahal. În această perioadă averea mănăstirii va spori, iar noi edificii bisericești vor apărea în cadrul ansamblului monahal.
Începând cu anul 1863, influența stareților greci la conducerea mănăstirii va lua sfârșit, ca urmare a legii secularizării averilor mănăstirești. Astfel, la 19 noiembrie 1863, administrarea sfântului lăcaș va fi delegată preotului Ioan Bulboacă.
După plecarea călugărilor greci, mănăstirea va deveni biserică parohială în care se vor desfășura servicii religioase pentru locuitorii Floreștiului și a satelor din împrejurimi. În continuare, după o perioadă de stagnare, lucrările la edificiile ecleziale începute de egumenul Nil vor fi reluate. Astfel, în anul 1874, conducerea județului Vaslui face demersuri către ministerul de resort și, după îndelungi intervenții, obține aprobare pentru finalizarea bisericii. În același timp, Preasfințitul Părinte Iosif Gheorghian, Episcopul Hușilor, organizează în 1878 un comitet de inițiativă pentru obținerea de fonduri, în fruntea căruia erau numiți protopopii de Vaslui și Bârlad.
Mai întâi va fi finalizat palatul egumenesc, căruia i se va da o altă destinație, devenind spital rural cu 56 de paturi, o contribuție considerabilă având dr. Capșa, șeful serviciului sanitar din zona Tutovei. Noua clădire va fi utilată din fondurile Ministerului Sănătății cu aparatură medicală modernă, adusă de la Viena. Se cunosc numele primilor doi medici care au funcționat aici: Staur Anastasescu și Gheorghe Menicea, dar o impresie cu totul deosebită va lăsa dr. Theodor Cerchez, care a activat între anii 1883-1890, fiind numit ulterior director al spitalului Elena Beldiman din Bârlad.
Ca rezultat al eforturilor comune depuse de conducerea județelor Tutova și Vaslui și a preoților din zonă, care au apelat în dese rânduri la mila bunilor creștini, biserica mănăstirii va fi sfințită la 20 iulie 1883, de un sobor de preoți, în fruntea cărora s-a aflat arhimandritul Nectarie Tomescu, mandatat de Calinic Dima, Episcopul de Huși.
După Primul Război Mondial, prin contribuția preoților parohi au loc noi restaurări, prilej cu care sfântul altar va fi înveșmântat cu pictură murală de către pictorul Vasile Prisecaru. Înconjurat de un sobor din care făceau parte preoții Ștefan Vasilescu și Grigorie Dimitriu, protopopi ai județului Tutova, Arhiereul Nifon Criveanu va sfinți sfântul lăcaș la 6 septembrie 1936.
În perioada comunistă, biserica parohială de la Florești va fi deservită de preotul Ioan Vrânceanu, bun gospodar, care va avea contribuții majore la întreținerea și reparația acesteia.
Creație arhitecturală unică în rândul edificiilor ecleziale mănăstirești de pe teritoriul Eparhiei Hușilor, biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost construită între anii 1852-1883, la inițiativa egumenului Nil. Proiectată de meșteri italieni, aceasta este o construcție în stil neogotic, impunătoare, fiind sprijinită pe zece contraforți solizi. La exterior, sfântul lăcaș prezintă diferite ornamente sculptate în piatră, remarcându-se în mod deosebit brâul cu elemente florale și geometrice, aflat în partea superioară, ancadramentele ferestrelor și ornamentele care împodobesc fațada de vest.
Intrarea în biserică se face printr-un pridvor închis care prezintă două extinderi laterale pe întreaga lățime a edificiului. La interior, prezintă un plan triconic, format din naos, pronaos și altar, care surprinde în mod plăcut prin dimensiunile generoase, dar armonios echilibrate. Între anii 2008-2013, sfântul lăcaș a fost împodobit cu o pictură monumentală realizată în tehnică „fresco” de o echipă de zugravi bisericești, condusă de Valeriu Timofte din București. Pictura impresionează prin culorile calde, vii, proporții echilibrate, dar mai ales prin realizarea artistică a scenelor și expresivitatea chipurilor. De asemenea, atmosfera de spațiu ecleziastic este completată de mobilierul din lemn de stejar, sculptat în stil moldovenesc de Arsenie Constantin din Grumăzești, județul Neamț.
Palatul egumenesc a fost început de egumenul Nil și proiectat inițial ca reședință administrativă a mănăstirii. Finalizat în 1881, acesta a primit o altă destinație, fiind transformat în spital rural. În perioada comunistă devine o secție a spitalului de psihiatrie din Vaslui unde erau internați bolnavi alienați mintal irecuperabili. Între anii 2007-2017, vor fi efectuate ample lucrări de restaurare, fiind transformat în muzeu ecleziastic, inaugurat la 20 iulie 2019, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și a distinselor oficialități județene și locale.
Turnul clopotniță se înalță impunător pe latura de sud a ansamblului monastic. Realizare arhitecturală remarcabilă, turnul impresionează prin înălțimea (aproximativ 25 de metri), dar mai ales prin eleganța și frumusețea elementelor decorative exterioare, identice cu cele de la biserică. Construcția sa a durat aproape 50 de ani, fiind finalizat la 20 iulie 1901, de către inginerii Grigore Palada și Onofreo Messina din Bârlad, prin osteneala preotului paroh Constantin Antonovici. Între anii 1992-1997 este restaurat în totalitate, respectându-se planul inițial, după fotografii din epocă.
Odorul de mare preț al mănăstirii este, fără îndoială, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul său „Sfânta de la Florești”, cum mai este ea cunoscută în rândul credincioșilor vasluieni. Nu se cunoaște nici autorul și nici anul în care a fost pictată, se presupune doar că datează din prima parte a secolului al XVIII-lea. Ceea ce se știe sigur, însă, este faptul că ea a fost îmbrăcată în argint și poleită cu aur la 1749, de către Ecaterina Rosetti, soția lui Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei. Prezența ei la Florești se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi, care a dăruit-o mănăstirii în anul 1805. În momentele grele ale creștinilor vasluieni, de secetă, războaie și alte molime, Icoana Maicii Domnului de la Florești a fost cerută în procesiune prin satele eparhiei, aducând multă mângâiere, speranță și întărire în credință.