Curtea Episcopiei Hușilor a fost neîncăpătoare ieri, de 1 iunie, pentru cei 2.342 de copii, proveniți din medii defavorizate, care au participat la a VI-a ediție a programului eparhial „Bun venit copilărie!”, derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși. Cei mici au avut parte de un program interactiv, fiind antrenați în ateliere de lucru (pictură, muzică, șah), de joc (tobogane, baloane, carusel), s-au întâlnit cu personaje din desenele animate, au făcut face-painting, și au asistat la demonstraţii de dresaj canin oferite de poliţiştii de frontieră din Huşi și la un program artistic.