Comuna Costești

Informații despre obiectivul turistic

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Pârvești

Acces / Localizare: Sat Pârvești, Comuna Costești
Harta:
Istoric / Particularități:
Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Pârvești este o capodoperă a arhitecturii populare din Moldova.
Schitul Pârvești a fost întemeiat la 1666, de vornicul de poartă Apostol Talpeș și nepoții săi, Ioan și Simion Popescu, postelnici de Bilahoi și a fost reclădit în 1816 -1820 de către monahul Nicodim Popescu, urmaș al ctitorilor, împreună cu serdarul Gh. Cociu și Ioan Nedelcu.
Ansamblul Mănăstirea Pârvești, cuprinde: Biserica de lemn „Sf. Nicolae” și Turnul clopotniță. După deschiderea mănăstirii, s-au adăugat chiliile, pe latura de vest a incintei, cu spații pentru cazare și masă.
Biserica de lemn „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Pârvești este unică prin sistemul de boltire, tehnica construcției și armonia volumelor. Este de plan triconc, cu absida altarului poligonală decroșată, intrare vest și trei turle octogonale, pe pronaos, naos și altar. Pridvorul, inițial deschis, are o balustradă de lemn cu baluștri crestați, încastrați în fruntar. Este construită din bârne de stejar, prinse în „cheotoare dreaptă”, pe temelie de piatră de râu și tălpoaie de lemn. Acoperișul, în patru ape, este învelit cu șindrilă. Fațadele din bârne, cioplite cu barda și fasonate, sunt decorate cu o friză de denticule sub cornișă. Ferestrele rectangulare au ancadramente simple, iar paramentul interior este din bârne. Ușa masivă de stejar de la intrarea în pronaos are feroneria lucrată în atelier meșteșugăresc local.
Biserica păstrează icoane și mobilier de epocă din lemn de tei, sculptat și pictat în tehnica ulei (catapeteasma, iconostasele icoanelor împărătești, amvonul, scaunul arhieresc, policandru). Cărțile de cult, cu însemnări ale ctitorilor, se găsesc la depozitul de carte veche al Episcopiei Hușilor. La sud de biserică se află piatra funerară a lui George Gr. Oprișanu, membru în Divanul Ad-hoc al Moldovei din 1859.

Turnul clopotniță al Mănăstirii Pârvești, construit în 1820 în partea de vest a incintei, are plan pătrat, cu două niveluri delimitate printr-o cornișă amplă, și acoperiș piramidal. Acesta este construit din bârne de stejar, încheiate în „cheotoare dreaptă”, pe soclu de piatră și are scară interioară de lemn și învelitori din șindrilă. Turnul adăpostește două clopote din bronz, datate 1819 și 1827.
De-a lungul timpului, structura și materialele constitutive ale zidurilor exterioare de la Mănăstirea Pârvești au fost supuse diferitelor tipuri de acțiuni. Terenul pe care este amplasată clădirea prezintă o pantă variabilă de-a lungul axului Est-Vest al bisericii. Astfel, biserica a fost supusă tasărilor inegale, acțiuni ce au generat înclinarea elementelor structurale și dislocări ale bârnelor din componența pereților exteriori. De asemenea, seismele din ultima perioadă au dus la degradări structurale semnificative la nivelul turlelor, astfel că biserica nu mai corespunde cerințelor de rezistență și stabilitate.
Biserica de lemn „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Pârvești, are nevoie urgentă de consolidare.