Personalități istorice: Dimitrie Cantemir (1673–1723), Mihail Kogãlniceanu (1817–1891), Alexandru Ioan Cuza (1820–1873), Elena Cuza (1825–1902), Theodor Rosetti (1837–1923)

Domeniul științific: Ştefan Procopiu (1890–1972), Emil Racovițã (1866–1947)

Domeniul medical: Dimitrie Bagdasar (1893–1946)

Domeniul industrial: Nicolae Malaxa (1884-1965)

Domeniul literar & lingvistic: Alexandru Vlahuţă (1858–1919), Victor Ion Popa (1895–1946), Alexandru Philippide (1855–1933), Elena Farago (1878–1954), Nicolae Milescu Spãtaru (1636–1708), Valentin Silvestru (1924–1996)

Domeniul artistic: Constantin Tănase (1880–1945)

Domeniul Arte plastice: Nicolae Tonitza (1886–1940)

Domeniul teatral: Alexandru Giugaru (1897-1987)

Domeniul istorie: Vasile Pârvan (1882–1927)

Domeniul muzeografie: Gheorge Focsa (1903–1995)

PERSONALITĂȚI ÎN ACTUALITATE

Domeniul sportiv: Nicolae Rainea, Andreea Rãducan, OvidiuTonița

Domeniul Arte plastice: Dragoș Pătrașcu, Nelu Grădeanu, Alexandra Nechita

Domeniul cinematografic: Corneliu Porumboiu

Domeniul afaceri: Adrian Porumboiu

Dimitrie Cantemir (1673–1723) a fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai culturii româneşti. Spirit enciclopedic, cunoscător a peste zece limbi străine, scriitor, filozof, istoric, geograf, arhitect, muzician, etnograf şi folclorist, Cantemir a aparţinut mai multor culturi, deoarece a scris în românã, greacă, latină, turcă, rusă. Fiu al domnitorului Constantin Cantemir, s-a simţit mereu legat de ţinutul Fălciului, din judeţul Vaslui, pe care l-a evocat adesea în scrierile sale. O mare parte a vieţii a petrecut-o ca ostatec la Constantinopol, prilej de a se instrui şi a crea într-un mediu dominat de interculturalitate, unde Orientul și Occidentul, reprezentate de diplomaţii cu care Cantemir era prieten, îşi dădeau mâna. Domnitor al Moldovei pentru o scurtă perioadă (noiembrie 1710 – iulie 1711), a încercat să obţină independenţa ţării faţă de Înalta Poartă, dar a fost înfrânt la Stănileşti, în pofida ajutorului militar primit de la ţarul Petru cel Mare. S-a refugiat în Rusia, unde şi-a continuat opera ştiinţifică şi unde a ocupat importante demnităţi.
Recunoașterea europeană a meritelor sale a fost consfințită la 11 iunie 1714, când Cantemir a devenit membru al Academiei din Berlin, realizând în felul acesta un prim pas al integrării noastre culturale în Europa. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: „Descriptio Moldaviae“ și „Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor“.

Mihail Kogãlniceanu (1817–1891) Mare om politic, orator neîntrecut, istoric, scriitor. S-a născut la Iasi dar a petrecut mare parte a copilăriei sale la moșia părinților din satul Râpi, din județul Vaslui, sat care astăzi îi poartă numele. Cariera sa politică s-a împletit cu cea literară. A jucat un rol major în Unirea Principatelor, a fost prim-ministru în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, ministru de Externe (1877), ministru plenipotențiar al României la Paris, senator și deputat de Fălciu. Pe lângă opere istorice a creat și prozã, a fost la un moment dat și director al Teatrului Național din Iași, alături de Vasile Alecsandri și Constantin Negruzzi.

Alexandru Ioan Cuza (1820–1873) s-a născut la Bârlad și a fost primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova și Muntenia. După studii la Paris, Cuza s-a întors în țară și a îmbrățișat cariera militară, remarcându-se în evenimentele de la 1848 și în lupta pentru Unire. A fost ales Domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și al Munteniei la 24 ianuarie 1859, săvârșind astfel Unirea Principatelor printr-o dublă alegere. În această calitate, a întreprins importante măsuri pe plan intern: împroprietărirea țăranilor, reorganizarea armatei, a administrației, a învățământului. S-a bucurat de o mare simpatie populară, dar a fost silit să abdice în urma unui complot. A murit în exil, la Heildelberg.

Elena Cuza (1825–1902) Doamnã a României, soția Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, femeie cu educație aleasă, s-a remarcat în epocă prin generozitatea și dăruirea sa sufletească ieșite din comun. S-a născut la Solești, sat vasluian aflat în proprietatea familiei sale, ramură a cunoscutei familii Rosetti. A înființat o serie de așezăminte pentru orfani, numite „Aziluri Elena Doamna“, în care au fost primiți și copii de alte nationalități decât cea română.

Theodor Rosetti (1837–1923) om politic, academician, licențiat în drept, născut la Solești, a fost fratele Elenei Cuza. După studii la Liov, Viena și Paris a făcut carieră în magistratură, a fost prefect de Vaslui, ministru, președinte al Consiliului de miniștri (1888-1889), guvernator al Băncii Naționale, membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga. A fost totodatã fondator al „Junimii“, autor de eseuri apărute în „Convorbiri literare“, membru al Academiei Române.

Ştefan Procopiu (1890–1972) fizician, născut la Bârlad. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, iar ulterior, ca asistent universitar, a calculat valoarea magnetarului teoretic, cunoscut mai târziu sub denumirea „magnetarul Bohr-Procopiu“. În 1924, a devenit doctor în fizică la Paris. A îmbinat în permanenţă activitatea didactică şi teoretică cu experimentul ştiinţific. Procopiu a fost de două ori nominalizat pentru Premiul Nobel. A fost şi membru al Academiei Române.

Emil Racovițã (1866–1947) biolog, academician, nãscut la Iași, a fost legat în permanență de satul Sorănești, din Vaslui, unde se afla moșia pãrinților sãi de neam domnesc. A studiat la Iași și la Paris, a lucrat la laboratorul de biologie marinã din Lacaze si a participat la expediția științifică internațională din Antarctica, „Belgica“ (1897–1899), în calitate de naturalist. A pus bazele unei noi științe, biospeologia, a organizat la Cluj Universitatea românească, al cărei prim rector a și fost și a înființat un Institut de speologie. A fost membru al Academiei Române și al unor societăți științifice din străinătate.

Dimitrie Bagdasar (1893–1946) medic, academician, originar din satul vasluian Roşieşti a studiat medicina la Bucureşti şi în SUA, unde s-a specializat în chirurgia sistemului nervos, punând bazele neurochirurgiei în România. A realizat una dintre primele operaţii din lume în acest domeniu, împreună cu academicianul Clerexe. Întors în ţară, s-a stabilit la Bucureşti, unde a creat o adevărată şcoală de neurochirurgie şi a făcut operaţii strălucite. A fost ministru al Sănătăţii, profesor universitar, autor de studii de specialitate, membru al Academiei Române. Nepoata sa, Maria, s-a căsătorit cu scriitorul american Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel.

Nicolae Malaxa (1884-1965) Născut la Huşi, Nicolae Malaxa este fondator al industriei naționale moderne din România. Studiile le-a făcut la Iași şi la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, Germania, primind diploma de inginer. Malaxa a inițiat şi implantat în România industriile: de aparataj pentru material rulant (1932-1943); motoare Diesel (1935); transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937); tuburi de oțel fără sudură (1937 după procedeul Stiefel); locomotive Diesel pentru CFR (1938); aparatură optică (1938).

Alexandru Vlahuţă (1858–1919) scriitor, academician, născut la Pleşeşti, sat vasluian care astăzi îi poartă numele, a fost în primul rând un umanist, ataşat valorilor naţionale şi perene. Pentru el, satul reprezenta singura oază de linişte şi de echilibru moral într-o lume supusă unor transformări de o mare violenţă, iar ţărănimea – singura clasă pozitivă din România. În viaţa culturală s-a remarcat prin preţuirea operei lui Eminescu, fiind primul care a avut curajul să afirme că acesta îl depăşeşte cu mult, din punct de vedere al creaţiei literare, pe Vasile Alecsandri. Lucrarea sa de referinţă rămâne „România pitorească“.

Victor Ion Popa (1895–1946) Scriitor născut la Bârlad, Victor Ion Popa s-a simţit foarte legat de satul părinţilor săi, Dodeşti. A urmat liceul la Iaşi, perioadă în care a început să joace mici roluri pe scena Naţionalului. Foarte timpuriu a început colaborări în presă, cu versuri, proză, caricaturi. A făcut studii de Drept şi Conservator, însă le-a întrerupt din cauza războiului. Activitatea sa a fost diversă, de la şef maşinist la teatru până la profesor la Academia de artă cinematografică. A participat la investigaţiile sociologice ale echipelor Gusti, între altele, cu monografia satului Dodeşti. A scris la început versuri, care au fost publicate postum. A publicat romane, printre care „Floare de oţel“, „Velerim şi Veler Doamne“, „Sfârlează cu fofează“, şi a scris piese de teatru de mare succes: „Ciuta“, „Muşcata din fereastră“, „Plata birului“, „Tache, Ianche şi Cadâr“.

Alexandru Philippide (1855–1933) lingvist, academician, născut la Bârlad într-o familie de vechi intelectuali. A fost profesor universitar la Iași, publicist, colaborator la cele mai importante reviste culturale ale vremii. Membru al Academiei Române, cea mai importantă lucrare a sa este „Originea românilor“.

Elena Farago (1878–1954) Una dintre cele mai cunoscute autoare de versuri pentru copii, Elena Farago, s-a născut la Bârlad. Prin versurile sale, poeta a reuşit cu multă gingăşie şi emoţie să recreeze universul senin al copilăriei. Creaţia sa este dominată de sentimente umaniste, de compasiune pentru suferinţele altora.

Nicolae Milescu Spãtaru (1636–1708) cãrturar, nãscut la Mileşti, sat dispãrut de lângã Fereştii de astãzi. Tatãl sãu, probabil de origine aromânã, şi-a luat numele dupã moşia soţiei. Milescu a fãcut studii serioase la Iaşi şi la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol, stãpânind mai multe limbi strãine, ca: latina, greaca veche şi nouã, slavona, rusa, probabil franceza. Ca reprezentant al lui Gheorghe Ştefan a vizitat mai multe capitale europene, între care Stockholm şi Paris. În urma unui conflict cu Ştefãniţã Vodã a fost „însemnat la nas“, iar apoi a pãrăsit Moldova. Stabilindu-se pânã la urmã în Rusia, a primit o serie de demnităţi în stat şi a fost desemnat pentru misiuni diplomatice, cea mai importantă fiind în China. S-a bucurat de protecţia şi preţuirea ţarului Petru I. Prima sa lucrare este şi prima noastră deschidere culturală cãtre Europa. Aflat la Stockholm, vrând sã-i explice ambasadorului Franţei unele aspecte ale ortodoxiei, Milescu Spătaru a scris „Enchiridian manual“ sau „Steaua răsăritului strãlucind în Occident“. În domeniul teologiei a publicat câteva mici lucrãri, dar cea mai importantă contribuţie va rãmâne traducerea Vechiului Testament care a stat la baza tipăririi Bibliei de la Bucureşti a lui Şerban Cantacuzino din 1688. Alte douã lucrări de mare importanţă sunt „Jurnal de călătorie în China“ şi „Descrierea Chinei“, unde întâlnim observaţii minuţioase, pertinente, asupra poporului şi civilizaţiei chineze, dar şi asupra altor populaţii întâlnite în drumul sãu.

Valentin Silvestru (1924–1996) scriitor, nãscut la Rebricea, în judeţul Vaslui, a fãcut liceul la Iaşi, a studiat arhitectura, matematicile şi literele la Bucureşti. A avut o foarte bogatã activitate publicisticã, a lucrat în teatru şi cinematografie, ocupând funcţii de decizie şi desfãşurând şi activitãţi didactice. A iniţiat Festivalul umorului de la Vaslui.

Constantin Tănase (1880–1945) actor, creatorul teatrului românesc de revistă, s-a născut la Vaslui şi a absolvit Conservatorul din Bucureşti. În 1919 a înfiinţat teatrul de revistă „Cărăbuş“, care i-a adus faimă naţională şi chiar europeană, prin spectacolele pline de umor şi foarte critice la adresa realităţilor vremii.

Nicolae Tonitza (1886–1940) pictor, născut la Bârlad, cu studii de arte plastice la Iaşi, Paris şi Munchen, unde are şi debutul expoziţional. Lucrările lui au fost expuse la Bucureşti, Paris, Veneţia, Barcelona, Haga şi Bruxelles. Sunt memorabile portretele sale de copii.

Alexandru Giugaru (1897-1987) Unul dintre cei mai mari actori români de comedie, s-a născut în oraşul Huşi din judeţul Vaslui. A obţinut titlul de Artist Emerit şi Premiul de stat (1964) pentru activitatea sa. A făcut roluri memorabile în Năbădăile Cleopatrei (1925); Legenda celor două cruci (1925); O noapte furtunoasă (1942); O scrisoare pierdută (1953); Cererea în căsătorie (1926); Directorul nostru (1955); D-ale carnavalului (1958); Două loturi (1957); Telegrame (1959); Bădăranii (1960); Tudor (1962); Mofturi 1900 (1964); Răpirea fecioarelor (1967).

Vasile Pârvan (1882–1927) istoric, academician, nãscut în județul Bacãu, și-a legat numele de Bârlad, adevãrata sa patrie spirituală, locul unde s-au constituit premisele sale intelectuale. Interesul sãu pentru arheologie, istorie și filologie clasică s-au deșteptat tot aici, la liceul Codreanu. O parte din activitatea sa s-a desfășurat în Italia, unde a fost numit director al Școlii Române de la Roma. Membru al unor organisme internaționale, al unor societăți de istorie din Germania și Italia, a devenit, în 1913, la numai 31 de ani, membru plin al Academiei Române.

Gheorge Focșa (1903–1995) s-a nãscut la Șuletea, în județul Vaslui și a urmat Liceul „Cuza-Vodã“ din Huși. A fost etnograf cu merite deosebite în fundamentarea teoreticã și realizãrile practice ale muzeografiei românești. Timp de 30 de ani a condus Muzeul Satului din București.